Ultima oră

Amendă record aplicată unei balastiere din Drăguțești

O balastieră care operează pe raza localității Drăguțești a fost sancționată drastic de inspectorii Apelor Române Jiu, după ce a fost descoperită exploatând ilegal agregate minerale în zona de protecție a râului Jiu. Valoarea totală a amenzilor aplicate se ridică la 155.000 de lei, iar cazul a fost înaintat și organelor de cercetare penală.

Inspectorii Serviciului Inspecția Bazinală a Apelor au efectuat verificări la balastierele din zonă, iar în timpul controlului au constatat o serie de nereguli majore. Printre acestea, blocarea intenționată a unui drum de acces de pe malul stâng al râului, prin ridicarea unui baraj de pământ, cu scopul de a împiedica accesul echipelor de control în aval.

În ciuda obstacolului, inspectorii au reușit să continue verificările și au descoperit exploatarea ilegală a agregatelor minerale în zona de protecție a cursului de apă.

Situația a fost transmisă către Sistemul de Gospodărire a Apelor Gorj, care urmează să efectueze o evaluare în teren pentru a stabili gravitatea faptelor și necesitatea unor lucrări de refacere a malului stâng al Jiului.

Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea autorizației de gospodărire a apelor, în special în ceea ce privește exploatarea agregatelor din albia minoră a râului.

Reprezentanții instituției au subliniat importanța respectării legislației de mediu:

„Protejarea resurselor de apă și respectarea legislației sunt esențiale pentru siguranța mediului și a comunităților.”

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *