„În zilele de 25 și 26 iulie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Turceni au desfășurat acțiuni pe raza de competenta, pentru verificarea legalității transportului rutier public de persoane și mărfuri. Cu această ocazie, la data de 25 iulie, polițiștii au depistat în trafic, pe DJ 674 Turceni, un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, din comuna Grozești, județul Mehedinți, care efectua transport ilicit de persoane. Față de conducătorul auto, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale conform prevederilor Legii nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, cu amendă în valoare de 5.000 de lei.
Totodată, polițiștii au dispus ca măsură complementara suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului pe o perioada de 6 luni și retragerea certificatului de înmatriculare si a plăcutelor cu numărul de înmatriculare”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Miruna Prejbeanu.
Sâmbătă, polițiștii au depistat în trafic un alt bărbat, de 42 de ani, din comuna Grozești, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 674 Turceni, efectuând transport ilegal de persoane.
„Față de conducătorul auto, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale conform prevederilor Legii nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, cu amendă în valoare de 5.000 lei. Totodată, polițiștii au dispus ca măsură complementara suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului pe o perioada de 6 luni și retragerea certificatului de înmatriculare si a plăcutelor cu numărul de înmatriculare”, au mai precizat reprezentanții IPJ Gorj.