Se poate achita jumătate din minimul amenzii în cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului verbal.
Amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut la cel puțin 2.000 lei şi cel mult 20.000 lei. Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de lei.
În intervalul 30 martie – 6 aprilie au fost acordate amenzi în valoare totală de 120 de milioane de lei
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.869 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 60 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Până miercuri, 8 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 4.761 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 528 au fost declarate vindecate și externate.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.556 de persoane. Alte 89.976 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 335 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Polițiștii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.690 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 14.923.477 de lei.