
Vor fi făcute angajări pe tot parcursul anului de învățământ, susține Marian Staicu, noul inspector școlar general al județului Gorj. Toate posturile libere vor fi publicate în fiecare zi de marți pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean de Urgență Târgu Jiu.
Marian Staicu a precizat că în fiecare săptămână vor avea loc ședințe pentru împărțirea orelor: „Este o prioritatea mea cât timp voi fi la inspectoratul școlar județean Gorj să ofer o transparență maximă la această procedură prin care sunt împărțite orele către cadrele didactice care nu sunt titulare și au pregătirea necesară pentru a ocupa un astfel de post. Procedura și început în sensul în care în fiecare zi de marți după amiază afișăm pe site ul inspectoratului toate orele și normele care apar disponibile până la data respectivă iar în ziua următoare de miercuri avem o ședință publică în care cei interesați care văd posturile și îndeplinesc condițiile să vină și să soliciți acele ore.
Apar orele în sistemul de învățământ pe tot parcursul anului școlar ca urmare a diverselor situații care pot să apară: intrarea unui cadru didactic în concediu medical sau în concediu de maternitate, creștere copil, se pensionează. Conform metodologiei toate aceste ore trebuie transmise la inspectoratul școlar județean, care trebuie să le publice dar cei care îndeplinesc condițiile de participare pot să le ocupe“.
Noul inspector general școlar a anunțat că peste 10 la sută din normele didactice au dispărut în acest an școlar: „Prioritatea noastră a fost ca toate cadrele didactice titulare să le putem face normă în aceeași unitate de învățământ dacă se poate, iar în caz contrar să fie la o unitate de învățământ apropiată.
Crescând cu două ore în urmă peste 10% dintre profesorii suplinitori nu își mai găsesc loc în sistemul de învățământ preuniversitar. Orele au mers către cadrele didactice și titulare. Cu 11-12% a scăzut numărul de norme“.




