O persoană decedată din Aninoasa a fost îngropată cu greu, luna trecută în cimitirul de pe raza comunei, se plâng localnicii. Femeia decedată a fost cărat ă pe brațe pentru că în cimitir nu se putea intra cu mașina mortuară din cauza noroiului.
„Pe data de 11 noiembrie, am înhumat o persoană și de la cca 50 de metri am fost nevoiți să o ducem pe mâini, că mașina mortuară nu a putut intra din cauza noroiului. Noroc că femeia avea vreo 45 de kg. I-am cerut lui Petroi să bage piatră, dar el ca tot ce face, a pus piatră doar o parte din drum arătând batjocura și disprețul față de cei care sunt nevoiți să meargă pe acest drum”, a declarat unul dintre cetățeni.
„Eu știu că morții nu mai votează, dar oamenii care suferă n-o să uite. Poate aci nu cade nici o „piatră”,mai ales acuma că Petroi este ocupat cu demolările, că utilitățile le-a rezolvat, avem toate condițiile”, a completat, scârbit, cetățeanul.
Comuna Aninoasa are un grad ridicat de disconfort pentru cetățeni în ceea ce privește drumurile și utilitățile.