Ultima oră

ANM: Precipitaţii şi vânt puternic până marţi seara, în toate regiunile. Pe crestele munților, va ninge

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o informare de ploi şi intensificări ale vântului, valabilă la nivelul întregii ţări, până marţi seara.

Conform ANM, în intervalul 8 noiembrie, ora 16:00 – 9 noiembrie, ora 20:00, temporar va ploua, în general moderat cantitativ în sudul Transilvaniei, nordul Olteniei şi al Munteniei, unde cantităţile de apă vor depăşi local 15 – 20 l/mp şi, izolat, 25 – 35 l/mp.

Din a doua parte a nopţii de luni spre marţi (8/9 noiembrie), la munte, în special la altitudini de peste 1.400 de metri, va ninge şi îndeosebi în Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali local se va depune strat de zăpadă.

În a doua parte a zilei de marţi, 9 noiembrie, vântul se va intensifica pe crestele Carpaţilor Meridionali, unde vor fi rafale de peste 60 – 70 km/h, iar zăpada va fi spulberată.

Vremea se va răci accentuat la Bucureşti, iar pe parcursul zilelor de luni şi marţi valorile maxime vor fi în scădere, iar temporar va ploua, arată prognoza Administraţiei Naţional de Meteorologie (ANM).

Potrivit meteorologilor, începând de luni după-amiaza, de la ora 16:00, şi până marţi, la ora 20:00, cerul va fi mai mult noros şi, mai ales pe parcursul zilei de marţi (9 noiembrie), temporar, va ploua.

Vântul va sufla slab şi moderat, trecător, cu uşoare intensificări (rafale de 35 – 40 km/h). Minima nopţii de luni spre marţi va fi de 7 – 8 grade, în timp ce temperatura maximă a zilei de marţi se va situa în jurul valorii de 9 grade.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *