Actualitate

Aparegio investește un milion de euro în dispecerate locale de apă

Un milion de euro vor costa dispeceratele locale de apă care vor funcționa în cadrul Sistemului integrat de management Târgu Jiu, din cadrul Aparegio Gorj. Compania de apă așteaptă până pe 12 octombrie oferte de la firmele specializate în instalarea și punerea în funcțiune unor astfel de echipamente privind controlul centralizat al sistemelor de alimentare cu apă și tratare a apelor uzate. Bugetul pentru proiectare și execuție este de peste un milion de euro, respectiv peste 5,4 milioane de lei.

„Proiectare și execuție sistem SCADA și Sistem Integrat de Management Târgu Jiu” cuprinde proiectarea, ingineria, achiziţia, execuţia (implicit testarea şi punerea în funcţiune) a noului sistem SCADA-DTR aparţinând APAREGIO GORJ S.A. precum și integrarea în SCADA-DTR a celor 10 Dispecerate Locale de apă și apă uzată ce urmează a fi dezvoltate în aglomerările urbane din arieratul companiei APAREGIO GORJ S.A.. În conformitate cu strategia APAREGIO GORJ S.A., se doresc a fi implementate un număr de 10 Dispecerate Locale de Apă uzată după cum urmează: • Dispecerat Local de Apă uzată Motru – DLAu Motru va fi implementat în cadrul SEAU Motru (stație existentă ce urmează a fi reabilitata). • Dispecerat Local de Apă uzată Bumbești Jiu – DLAu Bumbești Jiu va fi implementat în cadrul Stației de Pompare Iezureni (existentă). • Dispecerat Local de Apă uzată Tg-Jiu – DLAu Tg-Jiu este de fapt actualul Dispecerat Regional (implementat pe POS1), dispecerat care va servi ca și hub de date pentru noul sistem SCADA-DTR Tg-Jiu. • Dispecerat Local de Apă uzată Țicleni – DLAu Țicleni va fi implementat în cadrul SEAU Țicleni (existentă). • Dispecerat Local de Apă uzată Tg. Cărbunești – DLAu Tg. Cărbunești va fi implementat în cadrul SEAU Tg. Cărbunești (existentă). • Dispecerat Local de Apă uzată Novaci – DLAu Novaci va fi implementat în cadrul SEAU Novaci (existentă) care se va reabilita complet. • Dispecerat Local de Apă uzată Peștișani – DLAu Peștișani va fi implementat în cadrul noii Stații de Epurare apă uzată Peștișani. • Dispecerat Local de Apă uzată Tismana – DLAu Tismana va fi implementat în cadrul noii Stații de Epurare apă uzată Tismana. • Dispecerat Local de Apă uzată Turceni – DLAu Turceni va fi implementat în cadrul noii Stații de Epurare apă uzată Turceni, • Dispecerat Local de Apa uzată Rovinari – DLAu Rovinari va fi implementat în cadrul noii Stații de Tratare apă potabilă Rovinari (STAP Rovinari). Durata contractului va fi de 36 luni (1080 zile) de la data emiterii ordinelor de începere a lucrărilor, astfel: 10 luni proiectare (300 zile) + 26 luni (780 zile) execuție.”, conform Aparegio Gorj.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *