
Robert Filip este nemulțumit că a solicitat, în nenumărate rânduri, șefilor CE Oltenia să predea activele pe care nu le mai folosesc primăriilor pentru a le putea pune la dispoziția investitorilor. Primarul orașului Rovinari lansează un apel către administrație să facă demersurile necesare predării terenurilor. Robert Filip atrage atenția că dacă ar ajunge pe mâna sa, “i-ar executa cu sânge rece” pe șefii CEO, care refuză să predea terenurile nefolosite către comunitățile locale.
“Fac, încă o dată, apel public la noua conducere de la Complexul Energetic Oltenia, care nu cred că ar avea niciun motiv să nu facă un demers pentru a ne da acele active, acele terenuri, pe care le țin degeaba și pentru care plătesc impozite, taxe, paza și alte cheltuieli. Consider că, acum, nu mai au nicio scuză, sunt trei gorjeni în conducere, să nu mai vorbesc că mai avem și câțiva în Consiliul de Supraveghere, care ar putea să lase și ei ceva în urmă și să se întâlnească și să stabilească, să modifice, să urmărească acele legi care sunt la modificat în Parlament, să poată să dea activele către UAT-uri, pentru a aduce un plus valoric și economic județului Gorj, care este într-o situație proastă, astăzi, și din cauza lor. Au condus, până acum, acești oameni. Poate, se uită și vor face ceva. (…) Am tot vorbit. N-am văzut niciun om care să vrea să miște treaba asta”, a conchis primarul.
“I-aș schimba din funcții, mâine dimineață”
Robert Filip le atrage atenția șefilor Complexului Energetic Oltenia că ar putea fi schimbați din funcții, dacă se va schimba situația politică și vor ajunge la mâna sa.
“Aș putea să le și spun pe această cale și le spun cu așa, cum să zic, liniștit, relaxat, că nu se știe niciodată politica, ei, totuși, depind politic și ei de aceste lucruri, și că nu se știe ce se întâmplă, mâine, iar dacă nu se întâmplă aceste lucruri, în al nouălea ceas, dacă ajung pe mâna mea, i-aș executa imediat cu sânge rece, în prima secundă să-i trimit acasă. (…) I-aș schimba din funcții, mâine dimineață, pentru că, de 5-6 ani, discutăm aceste lucruri și le tot explic: hai să luăm activele, haideți să le dăm la UAT-uri, haideți să punem fabrici pe ele, haideți să le redăm în circuit, aveați obligația să le dați în circuit. Adică, nu se poate, dacă aș fi eu la conducerea acestui județ și s-ar întâmpla aceste lucruri, n-ar rezista cu mine o săptămână, niciodată, nu există așa ceva. Adică, n-ai cum să stai cu mine, să te rog să faci un bine și pentru compania ta și pentru județ și tu să nu-l faci, să nu te intereseze. Nu se poate așa ceva. Păstrarea actualelor locuri de muncă din CEO depinde de un plan de relansare făcut cu simț de răspundere și au 70 obiective pe care ar trebui să le facă, dar trebuia să fie prioritare: de reducere a cheltuielilor pe anumite zone în care se știe foarte bine ce fac ei, pe acolo și pe unde au sifonări de bani, de luat în calcul trimiterea celor de la TESA, care sunt foarte mulți, unii prin producție, de văzut care e situația cu pensionările, de văzut foarte clar unde sunt zonele în care ei încă au pierderi. Și de bătut ca să scape de aceste active care îi le aduc doar pierderi și care ar putea fiecare UAT, în parte, să-și asume în mod concret, să facă și agricultură, indiferent de situația pe care o au ei juridică la acele terenuri și tot ar fi ceva decât să stea degeaba, să nu producă nimic, decât pierderi”, adăugat primarul.




