Ultima oră

Apel către prefect și șeful DSP: Sănătatea echipajelor de la Ambulanță, pusă în pericol!

Președintele Uniunii Sindicale Teritoriale ”CARTEL ALFA” filiala Gorj, Alin Munteanu, solicită Direcției de Sănătate publică Gorj și Instituția Prefectului – Județul Gorj să ia măsuri urgente cu conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, întrucât, în ciuda semnalelor trase, constant, în ultimele săptămâni, de echipajele de pe ambulanțe, refuză să pună la dispoziția acestora echipament de protecție conform, iar din această cauză sănătatea personalului este pusă în pericol.

”Facem mențiunea că, în acest context, în rândul personalului de pe ambulanțe s-a instaurat teama și numai solidaritatea și conlucrarea între echipaje a făcut ca, până acum, să nu se înregistreze niciun caz de izolare la domiciliu sau, mai grav, de infectare cu COVID-19.

Stimați domni, vă rog să conștientizați gravitatea situației generată de lipsa echipamentelor de protecție și neimplicarea conducerii Serviciului Județean de Ambulanță Gorj în găsirea unor soluții, ce ar însemna, în condițiile instaurării situației de urgență pe teritoriul României, ca cei 190 de angajați ai SJA, din care 167 personal operativ, adică medici, asistenți medicali, ambulanțieri, voluntari, să fie puși în imposibilitatea de a-și desfăsura activitatea prin izolarea la domiciliu sau carantinare, în situația în care unul dintre aceștia ar deveni suspect de infectare cu coronavirus”, se arată într-un comunicat remis presei de către liderul Cartel Alfa.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button