Ultima oră

Apele Române anunţă că nivelul precipitaţiilor din ultimele 24 de ore au depăşit cu mult valorile normale

Administraţia Naţională Apele Române anunţă, joi, că nivelul precipitaţiilor din ultimele 24 de ore au depăşit cu mult valorile normale, cele mai însemnate cantităţi fiind înregistrate în judeţele Caraş-Severin şi Mureş. La staţia hidrometrică Crivaia s-au înregistrat 45 l/mp, faţă de valoarea normală de 15 l/mp.

”În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat precipitaţii care au depăşit valorile normale (15 l/mp/24 h) la statiile hidrometrice din administrarea Apelor Române. Cele mai însemnate cantitativ au fost în judeţele Caraş şi Mureş, de peste 40 l/mp”, anunţă, joi, Apele Române.

Potrivit sursei citate, s-au înregistrat la Bârzava, la staţia hidrometrică Crivaia, 45 l/mp iar în judeţul Mureş, la staţia hidrometrică Arad- 39 l/mp.

”La această oră, nu se înregistrează depăşiri ale cotelor de atenţie. Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a reactualizat atenţionarea hidrologică care rămâne valabilă până mâine, 24 mai, la ora 10.00”, a mai transmis surs acitată.

Hidrologii anunţă cod galben de viituri, până vineri, la ora 10.00, în mai multe bazine hidrografice.

Meteorologii au emis joi o atenţionare meteorologică cod galben, anunţând averse, descărcări electrice şi izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *