SocialUltima oră

Apelul unei tinere din Motru pentru fratele ei de 19 ani implicat într-un accident în Germania

Robert Adrian(19 ani) a fost implicat, în urmă cu câteva zile, într-un grav accident cu un moped, în Germania! Sora din Motru a tânărului, aflat în stare gravă la spital, a adresat un apel umanitar pentru ajutorarea pacientului dar și a familiei care trece prin mari greutăți!
“Vă scriu cu inima frântă pentru a vă cere ajutorul. Fratele meu, în vârstă de doar 19 ani, a fost implicat într-un grav accident de moped în data de 25.07.2026, în zona Mannheim, Germania, aici(foto) este internat la spital Universitätsklinikum Mannheim. A fost transportat de urgență cu elicopterul la spital, unde medicii l-au dus direct în sala de operație. Diagnosticul lui este traumatism cranio-cerebral sever (SHT). A suferit o intervenție chirurgicală pe creier pentru îndepărtarea cheagurilor de sânge și, pe lângă această traumă gravă, are două coaste rupte, un picior fracturat și o infecție la plămâni. De peste o săptămână se află în comă indusă și este conectat la aparate. Medicii au încercat să reducă sedarea și să îl trezească, însă până în acest moment nu a răspuns”, este mesajul Andreei Adriana Ghiorghiu.
“Familia noastră trece prin cele mai grele clipe. Costurile legate de deplasări, cazare și celelalte cheltuieli sunt foarte greu de suportat. De aceea, orice donație, indiferent de valoare, ne poate ajuta enorm. Dacă nu puteți dona, vă rugăm din suflet să distribuiți acest mesaj. Fiecare distribuire ne poate aduce mai aproape de oamenii care ne pot întinde o mână de ajutor. Vă mulțumim din inimă pentru sprijin, pentru gândurile bune și pentru fiecare rugăciune. Speranța noastră este că fratele meu va reuși să lupte și să se întoarcă acasă. Dumnezeu să vă răsplătească pentru orice ajutor”, a completat sora pacientului în vârstă de 19 ani care luptă pentru viața pe patul spitalului din Germania.
Pentru donații aveți conturile de mai jos:
IBAN RON: RO33INGB0000999916172254 NUME: GHIORGHIU ADRIANA
IBAN EUR: RO63INGB0000999916172296
NUME: GHIORGHIU ADRIANA

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *