DezvăluiriUltima oră

Apelul unui lider din CE Oltenia: Respectați legea și opriți umilirea pensionarilor din minerit și energie!

Liderii federațiilor reprezentative din cadrul Complexului Energetic Oltenia au solicitat, săptămâna trecută, președintelui Casei Naționale de Pensii “să elimine abuzul”, în sensul aprobării dosarelor pe pensionare angajaților încadrați în condiții speciale de muncă.

Minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia sunt nevoiți să apeleze la instanțele de judecată pentru a putea ieși mai devreme la pensie. Săptămâna trecută, federațiile din Complexul energetic Oltenia i-au solicitat președintelui Casei Naționale de Pensii “să elimine abuzul”, în sensul aprobării dosarelor pe pensionare angajaților încadrați în condiții speciale de muncă. Constantin Mitrescu, președintele Sindicatului Energia Rovinari, spune că “trebuie luat odată taurul de coarne, să nu mai respingă dosarele oamenilor care au condiții de pensie și să fie plimbați prin instanță”.

“Deși legea prevede clar că lucrătorii din carierele de cărbune și termocentrale beneficiază de condiții speciale de muncă, Casele de Pensii continuă să refuze recunoașterea acestor drepturi, obligând oamenii să meargă în instanță pentru ceea ce li se cuvine legal. Este inadmisibil ca, în 2025, după zeci de ani de muncă grea, angajații să fie plimbați prin tribunale, să aștepte ani de zile pentru pensia corectă și să-și recupereze banii doar prin hotărâri judecătorești. Exemplul domnului Beșliu, care a câștigat în instanță pensia și peste 50.000 lei restanțe, arată dimensiunea nedreptății. Federațiile și sindicatele au transmis solicitări oficiale către Casa Națională de Pensii, cerând să fie eliminate aceste abuzuri și să fie emise clarificări către casele județene. Respectați legea și opriți umilirea pensionarilor din minerit și energie!”, afirmă liderul sindical. Aproximativ 1800 de mineri și energeticieni ar putea ieși la pensie, dacă nu ar exista un blocaj la Casa de Pensii.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *