Actualitate

Aproape 3.000 de elevi din Motru vor face cursuri online. Municipiul nu are căldură de mai multe zile

Aproape 3.000 de elevi din municipiul Motru vor face, de marți, 3 februarie, cursuri online, din cauză că unitățile de învățământ și tot orașul nu mai beneficiază de căldură de câteva zile. Astfel, temperatura în sălile de curs a scăzut foarte mult, iar elevii nu mai pot să stea la ore în aceste condiții. S-a ajuns în această situație după ce Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă (UATAA) Motru și-a oprit activitatea, pentru că nu mai are combustibil pentru a funcționa.

Șerban Predescu, prefectul județului Gorj, a purtat discuții atât cu conducerea UATAA, cât și cea a Primăriei. Acesta precizează că prețul achitat de populația din Motru pe Gigacalorie este mai mic decât costul real de producție, iar diferența trebuie subvenționată: „S-au făcut două demersuri către Secretariatul General al Guvernului. A treia a fost trimisă în urmă cu puțin timp pentru că în răspunsurile anterioare primite pentru deblocarea situației, răspunsul a fost că Primăria să își facă un credit și să ajute UATAA. Primăria nu mai poate să facă lucrul acesta pentru că a plătit deja o subvenție de un milion de euro.

Sunt și datorii din partea cetățenilor, dar multe apartamente nu sunt locuite, deoarece oamenii sunt plecați din localitate. Fiind un sistem centralizat, agentul termic nu poate fi închis pentru anumite apartamente.

Pe lângă locuitori, de energie termică de la UATAA beneficiază școlile, o parte din spital, poliția, judecătoria. S-a făcut un demers de către Inspectorul Școlar General la Ministerul Educației și copiii vor intra în «Săptămâna verde» și o parte vor face cursuri online. E vorba de patru unități de învățământ și 2.900 de elevi“.

Potrivit prefectului, rețeaua electrică este suprasolicitată și au apărut probleme în unele zone.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *