Ultima oră

Aproape 100 de permise reținute de polițiștii gorjeni în ultima săptămână

Acțiunile au drept scop prevenirea evenimentelor grave din trafic, iar respectarea regulilor de circulație de către toți cetățenii ar reduce semnificativ tragediile care se întâmplă în jurul nostru.

Deși statistica ne arată că numărul și consecințele accidentelor rutiere sunt în scădere, dramele care se întâmplă pe drumurile din țară ne cutremură de fiecare dată.

De aceea, facem un apel la toți participanții la trafic să circule cu respectarea legii – doar așa putem fi cu toții în siguranță.

Astefel, în perioada 20-26 noiembrie 2023, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Gorj și ai subunităților teritoriale de poliție au desfășurat o acțiune pe arterele principale din județul Gorj, cu accent deosebit pentru încălcarea regimului legal de viteză, conducerea autovehiculelor de către persoane aflate sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, neacordarea priorității de trecere pietonilor și indisciplinei pietonilor și bicicliștilor.

În cadrul acțiunii au fost aplicate aproximativ 780 de sancțiuni contravenționale, din care, 309 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 5 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, 17 pentru depășiri necorespunzătoare, 430 pentru indisciplina pietonilor și bicicliștilor și alte sancțiuni pentru neacordare de prioritate.

De asemenea, au fost reținute 97 de permise de conducere, 28 de certificate de înmatriculare și au fost constatate 56 de infracțiuni.

Facem apel către toți participanții la circulația rutieră să manifeste prudență în trafic și să respecte normele legale în vigoare.

Menționăm faptul că astfel de acțiuni vor avea loc și în perioada următoare.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *