Festivalului Național de Folk și Baladă „Poarta Sărutului” se va desfășura, anul acesta, în perioada 11-13 august, la teatrul de vară din Târgu Jiu.
Programul festivalului este următorul:
– Vineri, 11 august 2023, ora 1900, va avea loc tradiţionalul concurs de muzică,
iar după concurs, vor încânta publicul: Zoia Alecu, Sunt un frate tânăr (trio format din Dorin Andone, Teo Boar și Vlady Cnejevici), Nicu Zotta și Daria Andreea Boghean (câștigătoarea ediției trecute),
– Sâmbătă, 12 august, ora 1900, continuă competiția muzicală dintre tinerii interpreți. După concurs, vom intra în atmosfera de poveste creată de vocile calde ale interpreților: Trio Emeric Imre – Jimi Laco și Marius Roje, Dan Vană , Dana Florian și Stephan Gheraksiev.
– Duminică, 13 august, începând cu ora 1900, va avea loc decernarea premiilor și Gala Laureaților, iar la finalul festivalului vor fi susținute recitaluri: Mircea Vintilă, Maria Gheorghiu, Adrian Beznă și Ovidiu Mihăilescu.
Pe lângă corifeii folkului românesc, manifestarea reuneşte tineri din toată țara, care doresc să-şi afirme potenţialul artistic în domeniul creaţiei şi interpretării muzicii folk și, totodată, vor încerca să arate că există deja ziua de mâine a folkului românesc.
Prețul unui bilet de intrare este de 15 lei.