Tradiții de respectat pe 9 decembrie
Ziua de 9 decembrie are o însemnătate aparte. La această dată, se face face pomenirea veştii date de Arhanghelul Gavriil Sfintei Ana, mama Maicii Domnului. Acesta a înştiinţat-o despre sfânta zămislire a Preacuratei Maicii lui Hristos.
Ioachim și Ana au ajuns la o vârstă înaintată și nu reușeau să devină părinți. Ei se rugau neîncetat și minunea parcă nu se mai producea, însă nu și-au pierdut încrederea. După o perioadă de rugăciuni neîncetate, Arhanghelul Gavriil s-a pogorât din Ceruri și i-a dat marea veste Sfintei Ana. Acesta i-a spus că va naște o fată, pe Fecioara Maria.
Tot în această zi importantă sunt prăznuiţi mai mulţi sfinţi importanţi. Aceştia sunt: Sfânta Ana, mama Proorocului Samuel, Sfântul Ştefan cel strălucit şi Sfinţii mucenici Sositeu, Narsu şi Isaac.
Pe data de 7 decembrie nu este bine să lucrezi, deoarece te vei îmbolnăvi atât tu, cât și cei din familia ta.
Mai mult, este bine să dai de poamnă celor săraci, mai ales dacă ești mamă, deoarece copiii tăi riscă să se îmbolnăvească.
Află ce rugăciune este bine să citești în această zi, pentru a fi ferit de orice rele și pentru ca familia ta să fie bine.





