ActualitateUltima oră

Atac la „sindicaliștii” fără cotizanți! Fost șef al CE Oltenia: Unul are patru oameni, altul are zero!

Legea le-a permis, în ultimii ani, celor care au strâns trei-patru membri să-și înființeze „sindicate”. Unii dintre ei se mai și pozează însă în factori de decizie, chiar dacă știu că nu au reprezentativitate în negocieri. Acest lucru este semnalat de un fost director din cadrul companiei energetice, care se amuză pe seama celor care pretind că reprezintă interesele unor angajați, chiar și în număr de patru. Mai grav, spune acesta, este faptul că există persoane într-o federație care nu mai are nici măcar sindicate afiliate și nici afiliere la o federație centrală.

„Îl văd pe Bunoaica vorbind despre Complexul Energetic Oltenia, deși el este pensionar și, din câte am aflat, are vreo patru oameni pe acolo. Mai este unul pe care nu-l ajută nimic! Păi, când ești federație, trebuie să ai sindicate în spate! El nu are nimic, decât un vocabular de lemn și niște trasee pe care le urmează. Se autointitulează lider de sindicat, dar este agramat. În afara unei cămăși și a unui sacou, nu are nimic. Dar nu vreau să comentez mai mult, când îi văd pe ăștia care le știu pe toate.

Pe vremea mea, nici măcar unul dintre ei nu era lăsat paznic la câini! Păi, eu discutam cu Condescu, Etăgan, Rușeț… oameni grei și cu știință de carte, nu cu trepăduși de genul lor. Patru oameni, zero oameni, aceștia sunt prezentați ca sindicaliști”, ne-a relatat un fost director din cadrul Complexului Energetic Oltenia.

 

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *