Actualitate

Au început înscrierile la etapa specială a Evaluării Naționale

Înscrierea pentru etapa specială a Evaluării Naționale a început, luni, și se adresează elevilor care, din motive medicale, nu au putut participa la prima sesiune. Prima probă scrisă va avea loc în 5 iulie.

Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației, în perioada 28 iunie – 2 iulie are loc înscrierea elevilor care vor să participe la etapa specială a Evaluării Naționale.
Se pot înscrie doar elevii care, potrivit certificatului medical pe care trebuie să-l prezinte, nu s-au putut înscrie în perioada 7-11 iunie.

În 5 iulie va avea loc proba de Limba şi literatura română, în 6 iulie proba de Matematică, iar în 7 iulie proba de Limba Maternă.

Primele rezultate vor fi afișate în 9 iulie, iar rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, se vor cunoaște în 12 iulie.

La prima sesiune a Evaluării Naționale au fost înscriși 131.177 de elevi, dar la primele două probe au lipsit peste 7.000 dintre aceștia. La Limba maternă s-au înscris peste 8.000 de elevi, iar 482 de candidați au absentat.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *