Dezvăluiri

Au venit gorjenii din Spania cu un autocar! Au stat buluc, fără distanțare, în fața Restaurantului Bulevard

Elitur Trans a transportat cu un autocar, din Spania, câteva zeci de gorjeni. Autocarul a staționat duminică după-amiaza vizavi de gara Târgu-Jiu, din acesta coborând persoanele prinse de pandemie departe de casă. Gorjenii au coborând din mijlocul de transport dar au stat ca oile, îngrămădiți în fața restaurantului, asta până când respectivii au fost luați din locul de staționare și băgați în izolare la domiciliu. Organele de poliție nu au dispărut în peisaj.

Câteva zeci de gorjeni s-au întors duminică din Spania, cu un autocar, zborurile nefiind încă permise. Gorjenii, grăbiți să revină acasă, după luni de stat în izolare în zona roșie, au uitat însă de distanțarea socială, măști ori măsuri de protecție. Oamenii s-au îngrămădit lângă autocar, așteptând explicații în legătură cu viitoarea izolare, conform noilor prevederi legale.
Mai mulți trecători au sesizat situația, mai ales lipsa distanțării sociale, de protecție ori a autorităților în fața unui grupa mare de persoane.

Zilnic, între 300-400 de gorjeni revin acasă din străinătate cu astfel de mijloace de transport, dar aceștia, din data de 15 mai, nu mai intră în carantină în locuri special amenajate, ci în izolare la domiciliu, fiind în atenția DSP Gorj.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis: în starea de alertă, pentru persoanele care vin din străinătate se instituie măsura izolării la domiciliu. Conform aceleiași hotărâri, „persoanele aflate în carantină instituționalizată la data de 15 mai 2020 rămân în carantină în spațiile respective până la încheierea perioadei de 14 zile“. Dacă o persoană care vine de peste hotare nu are unde locui, atunci va fi plasată în carantină. În carantină vor fi plasate și persoanele care nu respectă izolarea la domiciliu, dar acestea vor plăti cazarea și mâncarea pe cele 14 zile.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *