Ultima oră

Autorităţile pregătesc o nouă Ordonanţă militară. Ce măsuri ar putea fi impuse

Antena 3 a prezentat primele detalii despre ce ar putea prevede noua Ordonanţă Militară pe care o pregătesc autorităţile.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a cerut prevederi suplimentare pentru protecţia vârstnicilor şi a celor care suferă de alte boli.

Mai exact, românii suspectaţi de COVID-19 şi care au acasă persoane vulnerabile ar uma să fie trimişi direct în carantină.

„Comorbiditităţile trebuie să le protejăm. Avem un scenariu 4 în care ne gândim la cei care stau în izolare cu familiile şi au persoane peste 65 de ani, cei afectaţi să nu meargă în izolare, ci să stea în carantină. Avem nişte propuneri pe care le-am făcut la colegii de la Ministerul de Interne,  ca într-o Ordonanţă Militară viitoare să puteam cuprinde şi acest punct, ca să ne pretejăm”, a explicat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, la Digi24.

În ce priveşte estimările cazurilor viitoare de coronavirus, şeful de la Sănătate a spus:

„Preconizăm un vârf al acestei pandemii spre a doua jumătate a lunii aprilie, cu un număr mediu de cazuri de 10.000”, a estimat ministrul Tătaru.

Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului a anunțat, noaptea trecută, că numărul românilor morți din cauza coronavirus a ajuns la 37, după ce alte trei cazuri au fost confirmate de la ultima raportare oficială.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, unul dintre ultimii români morți de coronavirus este un tânăr de 39 de ani, internat la spitalul din Țăndărei și care nu avea alte boli.

Niciunul dintre decedați nu a avut istoric de călătorie și nici contact cunoscut cu caz confirmat, se arată într-o informare a Guvernului.

sursa: antena3.ro

 

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *