Un incident mai puţin obişnuit s-a produs duminică după amiază într-un cartier din Cluj Napoca, unde un autoturism aflat în apropierea unui bloc de locuinţe a ars complet. La faţa locului a fost găsit un bărbat care a suferit arsuri, fiind preluat de un echipaj de terapie intensivă mobilă.
Incidentul a avut loc duminică după amiază, pe strada Mehedinţi din municipiul Cluj Napoca. Pompierii din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Cluj-Napoca ajunşi la faţa locului au găsit la faţa locului un bărbat care prezintă arsuri, acesta fiind preluat imediat de către echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă.
La locul evenimentului au fost trimise, de asemenea, o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă, şi o autosanitară a Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Nu se cunosc, deocamdată, împrejurările în care autoturismul a luat foc.