Ultima oră

Autovehicule înmatriculate în alte state verificate de polițiștii gorjeni


În perioada 11 – 24 august a.c., pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru reducerea numărului și consecințelor accidentelor rutiere grave, polițiștii gorjeni, sub coordonarea Direcției Rutiere – I.G.P.R., au organizat acţiuni pe raza întregului județ, pentru verificarea legalității documentelor prezentate de conducătorii autovehiculelor înmatriculate în alte state.

În cadrul acțiunii, au fost verificate 3.200 de autovehicule, dintre care 848 erau înmatriculate în alte state.

Pentru nerespectarea prevederilor legale, au fost aplicate 1.350 de sancțiuni contravenționale, dintre care 1.264 pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.

Conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state le-au fost aplicate 107 sancțiuni contravenționale.

Totodată, au fost reținute 193 de permise de conducere (4 conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state) și au fost retrase 86 de certificate de înmatriculare (6 certificate eliberate de autoritățile din în alte state).

De asemenea, au fost constatate 14 infracțiuni la regimul rutier.

Astfel de activități vor fi desfășurate și în perioada următoare, siguranța și sănătatea cetățeniilor fiind o prioritate pentru noi.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button