DezvăluiriUltima oră

Avocatul Oproiu a sustras bani și un calculator de la Casa de Asigurări a Avocaților din Baroul Gorj! Pentru a evita un scandal „și-a dat demisia de onoare”

Avocatul Ionuț Oproiu de la Baroul Gorj, cel care a participat la festivitățile de la Cotroceni, după ce noul președintele al României, Nicușor Dan, și-a depus jurământul în funcție a fost la un pas de dosar penal, deoarece a fost acuzat de delapidare în dauna colegilor săi avocați. Asta, pentru că a sustras 46.000 de lei din fondurile Casei de Asigurări a Avocatilor dar și un laptop. Deoarece a restituit, în tranșe, banii și a adus înapoi calculatorul, Oproiu a scăpat de reclamații dar și-a pierdut funcția și, din păcate, respectul propriilor săi colegi.

Avocatul Oproiu este chiar cel care a organizat protestele Eco Civica de la Edilitara Public din Târgu Jiu, în toamna anului trecut și același care conducea, în calitate de președinte, Casa de Asigurări a Avocatilor din Baroul Gorj. Acesta a sustras însă, în vară, din banii de pensie a avocaților suma de 46.000 de lei și a luat și un calculator de la Casa de Asigurări a Avocatilor.

Totul se petrecea exact în perioada în care Eco Civica se zbătea să închidă stația de asfalt a Edilitara, de pe strada Mărgăritarului din municipiu. Avocatul Oproiu președinte de ONG a avut acces la fondul de pensii a avocaților din Barou și cu un card a decis să folosească banii în cauză pentru uzul personal. Conducerea Baroului Gorj a sesizat lipsa banilor și a PC-ului și a decis masuri. Oproiu a fost pus în fața faptului împlinit și obligat să restituie banii și calculatorul.

Pentru restituirea banilor a fost ajutat și de sora, fost judecător, acum la pensie, spun avocați din Barou, unii supărați că incidentul nu a devenit public.

Conducerea Baroului Gorj a confirmat astăzi evenimentul neplăcut, cu mențiunea că banii și bunul au fost restituite iar toată conducerea Casei de Asigurări a Avocatilor a fost schimbată! De la președinte, adică de la Oproiu, până la contabilă.. Acum banii de pensie a avocaților din Baroul Gorj sunt în siguranță.

Avocatul Oproiu, fost președinte al Casei de Asigurări a Avocatilor a confirmat, parțial cele întâmplate astfel: „a fost o situație, nu o delapidare. În pandemie a fost luat un laptop și l-am restituit. Nu am luat nimic altceva, în opinia mea. Nu am fost destituit, eu mi-am dat demisia de onoare. Mi-am asumat tot, ca să nu fie scandal. În ce privește apropierea mea de USR aceasta nu există. Nu sunt membru de partid, am susținut însă un candidat independent. Pe Nicușor Dan”.

Oproiu a menționat că a fost chiar de două ori invitat la Cotroceni chiar dacă nu ar avea o adeziune la USR Gorj.

 

 

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *