Ultima oră

Azomureș, preluat de Romgaz. Peste 800 de angajați vor fi preluați, iar combinatul ar putea reporni anul viitor

Romgaz va semna în zilele următoare contractul pentru preluarea combinatului chimic Azomureș, după finalizarea tuturor procedurilor de avizare. Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că cei peste 800 de angajați vor fi preluați de compania de stat, iar instalațiile ar putea fi repornite în primele luni ale anului viitor.

 

Preluarea Azomureș de către Romgaz intră în linie dreaptă. Negocierile pentru tranzacție au fost finalizate în urmă cu câteva luni, însă semnarea contractului a fost condiționată de obținerea mai multor aprobări.

Potrivit lui Ilie Bolojan, toate procedurile de avizare au fost finalizate la sfârșitul săptămânii trecute, astfel că semnarea efectivă a preluării combinatului este așteptată în următoarele zile.

Peste 800 de angajați, preluați de Romgaz

Odată cu finalizarea tranzacției, angajații Azomureș vor trece la Romgaz.

„Din luna septembrie cei peste 800 de angajați vor fi preluați de către Romgaz”, a anunțat premierul interimar.

Noua conducere va avea ca prioritate pregătirea instalațiilor pentru reluarea activității, însă procesul nu poate fi făcut peste noapte.

Când ar putea reporni combinatul

Azomureș a trecut printr-o perioadă îndelungată de nefuncționare, iar repornirea instalațiilor presupune verificări tehnice, expertize și obținerea unor noi autorizații.

Bolojan estimează că această etapă va dura câteva luni. Obiectivul anunțat de autorități este ca Azomureș să funcționeze la capacitate în primul trimestru din 2027.

Repornirea combinatului este considerată importantă pentru agricultura românească, în condițiile în care România importă în prezent cea mai mare parte a îngrășămintelor chimice necesare.

Legătura cu gazele din Marea Neagră

Preluarea Azomureș de către Romgaz este prezentată de Guvern drept o investiție strategică, inclusiv prin prisma viitoarei exploatări a gazelor naturale din Marea Neagră.

Strategia urmărește folosirea gazului românesc și pentru producția internă de îngrășăminte chimice. În acest fel, autoritățile speră să reducă dependența de importuri și expunerea agriculturii românești la fluctuațiile de pe piețele internaționale.

„Din primul trimestru al anului viitor Azomureș va funcționa la capacitate”, a transmis Ilie Bolojan.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *