Elevii care au obținut nota maximă la examenul maturității și la Evaluarea Națională vor primi stimulente financiare din partea statului român. Este vorba despre câteva mii de lei, pentru absolvenții de clasa a XII-a, respectiv clasa a VIII.
Ministerul Educației a pregătit un proiect de hotărâre care prevede acordarea unor stimulente financiare pentru cele două categorii de elevi.
Astfel, potrivit actului normativ, elevii cu 10 pe linie la Bacalaureat vor primi un stimulent financiar în valoare de 3.000 de lei, iar elevii care au reușit să obțină media 10 la Evaluarea Națională vor fi recompensați cu câte 1.000 de lei.
În acest an, în sesiunea iunie-iulie 2021, un număr de 163 absolvenți de liceu au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat (146 la examenul național bacalaureat și 17 la examenul de bacalaureat german).
Statul acordă astfel de stimulente pentru elevii de 10 ai României, începând din anul 2013, când au primit bani doar elevii cu 10 la BAC. Din următorul an au fost acordate stimulente și pentru elevii cu 10 pe linie la Evaluarea Națională.