
Cele mai bune performanțe din sportul gorjean vor fi răsplătite la final de an. Sunt vizați zeci de sportivi din cadrul Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu, din subordinea Ministerului Sporturilor. Sportivii de la Clubul condus de Mihai Prunariu au obținut în acest an un total de 32 de medalii. 13 sunt din aur, 11 din argint și 8 de bronz. Față de anii trecuți, când nu au mai existat fonduri pentru premiere în Bugetul de Venituri și Cheltuieli al CS Pandurii Târgu Jiu, anul acesta a fost constituită o rezervă pentru a premia performanța și pentru a acorda toate celelalte drepturi de care sportivii beneficiază lună de lună.
„Am schimbat puțin strategia și am drămuit fondurile pentru a avea bani la final de an, să premiem sportivii care au obținut medalii. Este nevoie ca performanța să fie răsplătită. Nu puteam să stăm să vedem ce se va întâmpla anul viitor. Am mai trecut prin așa ceva și nu este bine ca sportivii să nu fie răsplătiți pentru rezultate. Așa am avut grijă să avem fondurile necesare pentru acest lucru. Îi vom premia până la finalul anului. Nu vom face o gală. Poate la începutul anului viitor, dacă se va putea.”, a afirmat Mihai Prunariu, directorul Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu.




