Ultima oră

Bărbat de 38 de ani din Arcani reținut după ce a fost depistat de două ori băut la volanul mașinii

La data de 1 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, un bărbat de 38 ani, din comuna Arcani, bănuit de săvârșirea infracțiuniilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și care are suspendat acest drept.

Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, la data de 1 august a.c.,în jurul orei 07:40, bărbatul a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, pe strada Calea București din municipiul Târgu-Jiu, iar în urma testării cu aparatul etilotest acesta a indicat o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La aceeași data, în jurul orei 10:50, bărbatul a fost depistat din nou de polițiști conducând pe strada Calea București. Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate de polițiști pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propunere legală.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button