EvenimentUltima oră

Bărbat de 44 de ani din Târgu Jiu lovit cu pumnul în față de un adolescent de 17 ani. Totul s-a petrecut pe o stradă din centrul orașului!

Un bărbat de 44 de ani din Târgu Jiu a ajuns la spital, după ce ar fi fost agresat fără motiv, în noaptea de 11 spre 12 mai, pe strada Tudor Vladimirescu. Polițiștii au identificat la scurt timp patru tineri care corespundeau descrierii oferite de victimă, iar un adolescent de 17 ani este bănuit că l-ar fi lovit cu pumnul în zona feței. În cauză a fost deschis dosar penal pentru lovire sau alte violențe.

„În noaptea de 11-12 mai a.c., ora 01:15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de un bărbat de 44 de ani, cu privire la faptul că a fost agresat fizic.

De urgență, la locul sesizării au fost direcționați polițiști de siguranță publică, iar din primele verificări a reieșit faptul că, în timp apelantul se deplasa pe strada Tudor Vladimirescu, ar fi fost lovit, fără un motiv anume, cu pumnul în zona feței, de către o persoană de sex bărbătesc, însoțită de încă 3 persoane (două fete și un băiat), care au plecat de la fața locului.

La scurt timp, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică au depistat, pe strada Victoriei, în zona unui complex comercial, patru persoane care corespundeau descrierii, ca fiind doi tineri de 17 și 18 ani, din comuna Bălești respectiv Godinești și două tinere de 16 și 18 ani, ambele din comuna Stănești.

Apelantul l-a indicat pe tânărul de 17 ani, ca fiind cel bănuit de săvârșirea faptei.

Toți cei patru au fost conduși la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor, unde, polițiștii de proximitate au parcurs procedura prevăzută de Legea 26/2024, dar persoana vătămată s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-i înmânată o cerere pentru a se adresa instanței.

Bărbatul de 44 de ani a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *