Ultima oră

Bărbat din Gorj, reținut după ce și-ar fi lovit calul în repetate rânduri

Un bărbat de 59 de ani, din comuna Bustuchin, a fost reținut de polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Gorj, fiind bănuit că și-ar fi lovit calul în mod repetat, cu diferite obiecte. Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru rele tratamente aplicate animalului, iar cercetările sunt coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești.

„La data de 24 august 2026, polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Gorj au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, din comuna Bustuchin, ar aplica rele tratamente unui exemplar cabalin pe care îl deține, lovindu-l în repetate rânduri cu diferite obiecte.

În urma verificărilor efectuate, aspectele sesizate s-au confirmat, fiind întocmit un dosar penal pentru cercetarea și stabilirea împrejurărilor în care au fost comise faptele.

La data de 30 septembrie 2026, polițiștii l-au reținut, pe bărbatul de 59 de ani, pentru 24 de ore și l-au introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de schingiuirea animalelor.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești.”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *