Ultima oră

Bărbat din Mușetești, prins băut după ce a intrat cu autoturismul într-un șanț pe DJ 665

La data de 24 decembrie 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DJ 665, un autoturism a intrat într-un șant, având totodată suspiciunea că șoferul în cauză se află sub influența băuturilor alcoolice.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești- Jiu care au constatat faptul că un bărbat, de 41 de ani, din Mușetești, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 665 Mușetești, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în șanțul de pe marginea drumului.

Având în vedere evenimentul rutier, conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,26 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu în vederea recoltării de probe biologice.

În cauză, polițiștii continuă cercetările.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *