Ultima oră

Bărbatul de 41 de ani, care fusese carantinat la Rânca, decedat, vineri, în Spitalul Tg-Jiu, confirmat POZITIV cu COVID-19!

Rezultat pozitiv la testul COVID-19, pentru bărbatul care a murit, vineri după-amiază, la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, după ce i s-a făcut rău în carantină la Rânca.

Potrivit ISU Gorj, vineri, in jurul orei 12:40 dispeceratul integrat ISU Gorj-SAJ Gorj a fost alertat de catre un angajat al DSP Gorj, responsabil de un centru de carantina din stațiunea Montană Rânca, care semnala faptul ca, in momentul in care le servea masa de prânz persoanelor aflate in centrul de carantina, intr-una dintre camere a gasit un barbat in stare de semiconștientă. Imediat, a fost directionat spre locul evenimentului un echipaj SAJ din cadrul substației Novaci in sprijinul caruia a fost direcționată o ambulanta tip C cu medic din cadrul Substației Tg-Jiu. Pacientul, un barbat supraponderal in varsta de 41 de ani, a fost preluat de catre echipajul SAJ din cadrul substației Novaci si predat pe traseu echipajului cu medic din cadrul substației Tg-Jiu, care a depus toate eforturile pentru a-l tine pe barbat in viata. ”Acesta a fost predat la secția cardiologie a spitalului din Tg-Jiu, unde, din pacate, in ciuda eforturilor medicilor, nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva. La servirea micului dejun, persoana responsabila de centrul de carantina in care era cazat barbatul nu a identificat nicio schimbare in comportamentul acestuia care sa indice faptul ca ar avea probleme de sanatate. Barbatul a fost plasat in carantina, singur in camera, pe data de 06.04.2020 dupa ce s-a intors pe teritoriul judetului Gorj din Anglia, cu un autovehicul in care a călătorit singur si nu a semnalat probleme de sanatate. Pentru ca nu a prezentat simptomatologie specifica infectiei cu COVID-19, conform procedurilor in vigoare, barbatul nu a fost testat in ceea ce priveste infecția cu noul coronavirus. Inainte de a fi declarat decesul, barbatului i-au fost recoltate probe, urmand ca acestea sa fie trimise, in cel mai scurt timp, catre un centru de prelucrare. Pentru prevenirea oricărei suspiciuni de infecție cu noul coronavirus, toate persoanele care au intrat in contact cu barbatul au fost echipate corespunzator”, se arată în comunicatul remis presei de către ISU Gorj.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *