Eveniment

Bărbatul din Țicleni, achitat după ce a fost acuzat că și-a ucis iubita, din nou în fața judecătorilor

Bărbatul de 61 de ani, din Țicleni, achitat de magistrații Tribunalului Gorj după ce a fost trimis în judecată pentru omor, este așteptat, pe 8 aprilie, la Curtea de Apel Craiova. Instanța din Bănie va analiza apelul formulat de procurorii nemulțumiți de prima sentință. Inculpatul a fost achitat, pe 28 ianuarie. Acesta a fost arestat preventiv, în luna decembrie a anului 2018, după ce ar fi anunțat Poliția despre faptul că ar fi găsit-o decedată, în pat, pe concubina lui, o femeie de 60 de ani. Pensionara avea urme de violență pe corp. În urma cercetărilor efectuate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, concubinul ei a fost trimis în judecată pentru omor. Acesta a petrecut șapte luni în închisoare. „Achită pe inculpatul Vrînceanu Ioan, pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Revocă măsura preventivă a controlului judiciar”, a decis prima instanță, decizia nefiind definitivă.

Bărbatul nu a mers la tribunal în ziua în care s-a stabilit sentința. Acesta a spus de la început că nu a ucis-o pe iubita lui. Femeia ar fi consumat băuturi alcoolice și ar fi căzut, lovindu-se la cap, iar concubinul ar fi găsit-o pe scările casei lui și ar fi dus-o în pat, unde a decedat.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *