Tableta lu’ Matei

Bariera dreptății

De multe ori am fost persiflat de instituțiile statului și ca cetățean, dar mai ales ca jurnalist. Să stai la coadă la trei ghișee ca să plătești o taxă, conștient fiind că acest lucru se întâmplă din cauză că peste tot pilele au umflat organigramele, pentru mine e la fel de frustrant ca atunci când o instituție nu-mi răspunde în momentul când solicit să-mi comunice unele informații de interes public, care decurg din activitatea sa, pentru a scrie, pentru a vă informa pe dumneavoastră, cei care le plătiți salariile, despre aspecte care ies din sfera legalității, despre toate tumorile din sistemul public.

De multe ori am capitulat în fața ignoranței și nu am dus demersul până la capăt, adică în instanță, din cauză că n-am avut timp, răbdare sau pur și simplu mi-a fost scârbă. Dacă n-ai bani de avocat, pentru a te judeca cu o instituție presupune, pe lângă minime cunoștințe juridice, un efort fizic și un consum psihic considerabil.

Dar pentru aflarea adevărului, nici un preț nu e prea mare!

La Serviciul Județean de Ambulanță, moartea inspectorului Dobrin a scos la iveală bola congenitală a instituției: incompetența! După căderea lui Mitroi, despre a cărui incompetență s-au scris sute de pagini de către echipele de control de la Instituția Prefectului și Depertamentul pentru Situații de Urgență, conducerea instituției a fost preluată de medicul Traian Claudiu Constantinescu, susținut în funcție de USR. Probabil, useriștii se așteptau ca acesta să reformeze din temelii instituția, însă Constantinescu a îngropat-o mai rău. Asta a demonstrat și un control ulterior, de la Ministerul Sănătății, care a statuat că noul manager nu a pus în practică niciuna din măsurile lăsate în urma controalelor anterioare.

L-am întrebat pe Constantinescu dacă a dispus cercetarea disciplinară împotriva sa, așa cum era recomandarea din nota de control a DSU și ce sancțiune i-a aplicat comisia de cercetare. Tânărul ”reformator” mi-a răspuns laconic, peste 60 de zile, cu mult peste termenul prevăzut de lege și numai după ce am acționat instituția în instanță.

Am cerut și daunele morale, nu ca o măsură reparatorie corectă de altfel pentru faptul mi-a fost pricinuit un prejudiciu, ci pentru ca pe viitor managerul să nu mai ignore aceste solicitări de comunicare de informaţii de interes public.

În litera și spiritul legii am câștigat!

Când un judecător pronunță o astfel de decizie, înseamnă că nu e totul pierdut, că presa își poate exercita pe mai departe rolul de ”câine de pază al democrației”, că poate contribui la consolidarea unei societăți bazată pe respectarea legalității și a drepturilor fundamentale. Soluția nu e definitivă, dar motivarea ei promit s-o pun la dispoziția tuturor jurnaliștilor care vor considera că le-a fost încălcat un drept legitim și doresc să se adreseze instanțelor.

P.S. Am fost plictisitor, este? Bine, atunci: Frone, ai înfrânt!

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *