
Un tânăr de 20 de ani din comuna Mătăsari a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind acuzat că a agresat un alt tânăr, în urma unui conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool. Victima, în vârstă de 19 ani, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, iar ancheta continuă sub coordonarea procurorilor pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
„La data de 16 iulie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru, au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un bărbat de 20 de ani, din comuna Mătăsari, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În fapt, în noaptea de 8 spre 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 de un tânăr de 19 ani, din comuna Slivilești, cu privire la faptul că ar fi fost agresat fizic.
Din verificările efectuate la fața locului a reieșit că, în jurul orei 01:10, în timp ce se afla pe strada Macului, din comuna Mătăsari, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, persoana vătămată ar fi fost lovită cu pumnii în zona corpului de bărbatul de 20 de ani.
La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care a transportat persoana vătămată la Spitalul Municipal Motru, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În urma administrării probatoriului, la data de 16 iulie 2026, față de bărbatul de 20 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj.
Cercetările continuă sub coordonarea unității de parchet competente, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.




