
Batalionul 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu“ Târgu Jiu va primi drapelul de luptă, care reprezintă actul de naștere a unității militare, de Ziua Națională a României.
„Pe 1 Decembrie se va desfășura ceremonialul militar religios care presupune înmânarea drapelului de luptă comenzii Batalionului 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu“. În linii mari, acest lucru înseamnă că Batalionului 24 Infanterie «Ecaterina Teodoroiu» își va câștiga identitatea, fiind actul de naștere a acestui batalion. Se știe foarte bine că, în situații de război, atunci când inamicul capturează drapelul de luptă atunci unitatea respectivă a căzut.
Acest eveniment este posibil să atragă și alte structuri militare în zonă, astfel încât să putem răspunde provocărilor care sunt din ce în ce mai aproape de noi“, a explicat Romeo Simionescu, șeful Cancelariei Instituției Prefectului Județului Gorj.
Manifestările de 1 Decembrie vor avea loc în fața sediului Primăriei Târgu Jiu. „Se vor desfășura manifestările dedicate zilei de 1 Decembrie: alocuțiuni din partea autorităților, parada militară și, totodată, va avea loc o expoziție de tehnică militară. Manifestările vor avea loc în fața Stadionului Municipal“, a mai precizat Romeo Simionescu.




