
Făptașul a luat un cuțit și s-a dus la locuința vecinului său pentru a-i lua viața.
„Animat de mai mult timp de sentimente de gelozie şi răzbunare, având în vedere faptul că soţia sa formulase o cerere de divorţ, trăind de aproximativ un an în concubinaj cu persoana vătămată, un consătean ce locuieşte pe aceeaşi stradă, primind în cursul zilei sus-menţionate o citaţie din partea Judecătoriei Motru pentru a se prezenta la judecarea cererii de divorţ, inculpatul, în vârstă de 75 de ani, a luat hotărârea de a suprima viaţa soţiei sale şi a concubinului său, comunicând această hotărâre şi norei sale. (…) La data de 02.10.2025, în jurul orelor 18.00, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul a realizat acte de pregătire, constând în înarmarea cu un cuţit cu lama de 14 cm şi deplasarea, până în apropierea casei victimei, ajungând în jurul orelor 18.35, în dreptul locuinţei acesteia, moment în care numitul se întorcea de la magazinul din apropiere, ţinând în mână un bax de carton ce conţinea borcane şi care îi acoperea partea din faţă a corpului, inculpatul apropiindu-se de poarta locuinţei victimei şi atacând-o în momentul în care aceasta s-a întors să intre pe poartă, spunându-i «La ce îmi ţii, mă, curva în curte?» (referindu-se la soţia sa), şi aplicându-i o lovitură cu cuţitul în zona spatelui (în zona lombar paravertebral stânga), producându-i o plagă cu profunzimea de 3 cm, leziune care necesită pentru vindecare 14-16 zile de îngrjiri medicale, încercând ulterior să-şi continue atacul, victima retrăgându-se spre magazinul situat la aproximativ 40 de metri de locul faptei, inculpatul urmărind victima cu cuţitul în mână, încercând s-o ajungă din urmă, nereuşind însă din cauza vârstei înaintate, victima reuşind să-şi asigure scăparea prin intrarea în interiorul barului, solicitând ajutorul martorului, care a încuiat victima în interiorul magazinului pentru a o proteja, fiind urmată la doar câţiva metri de inculpat, care a intrat în terasa barului, după care a ieşit şi s-a deplasat la domiciliul său, aruncând cuţitul într-un colţ al grădinii“, se arată în rechizitoriu.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată.




