O bătrână din Argeș a fost grav rănită, în timp ce traversa o stradă din Curtea de Argeş. Femeia a fost lovită de un autoturism și proiectată pe celălalt sens de mers, unde a fost izbită de o altă mașină.
Accidentul a avut loc în jurul orei 07.30.
„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, pe strada Valea Iașului din Curtea de Argeș, a avut loc un accident rutier, cu victimă pieton. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș, care, din primele verificări, au stabilit faptul că, o femeie de 52 de ani, din Curtea de Argeș, care conducea un autoturism, din direcția Valea Iașului către strada Eroilor, a accidentat o femeie de 84 de ani, din același municipiu, care se deplasa în calitate de pieton”, precizează IPJ Argeș.
În urma impactului, victima a fost proiectată pe sensul opus de mers, unde a fost accidentată de un alt autoturism.
Șoferul celei de-a doua mașini a părăsit locul producerii accidentului.
Femeia de 84 de ani, rănită grav a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital.
„Ulterior, la scurt timp, în urma verificărilor efectuate de polițiști, acesta a fost identificat ca fiind un bărbat de 32 de ani, din Curtea de Argeș. Ambii conducători auto au fost testați cu apartul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool”, mai precizează IPJ Argeș.
Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului producerii accidentului, fără încuviințarea polițiștilor, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.