Actualitate

Bazinul de înot acoperit nu poate fi deschis. Care e motivul

Bazinul de înot acoperit din spatele stadionului municipal din Târgu-Jiu nu poate fi inaugurat din lipsa unor salvamari.


Investiția în valoare de aproximativ 2 milioane de euro realizată cu bani de la Compania Națională de Investiții nu poate fi folosită de târgujienii, deși lucrările au fost finalizate în toamna anului trecut. Legislația interzice funcționarea bazinelor de înot fără încadrarea unor salvamari. Pentru cel de la Târgu-Jiu ar fi nevoie de 4. Primarul Marcel Romanescu spune că nu se pot obține avizele de funcționare, dacă Societatea Edilitara nu va putea angaja salvamari. “Mai există o singură mică problemă. E cea legată de salvamari. Pentru condițiile de autorizare ale unui bazin avem nevoie, pe toată perioada în care se desfășoară activitate în bazin, de asigurarea cu salvamar. Așa spune legea. Din păcate, la nivelul municipiului Târgu-Jiu nu avem foarte multe soluții, mai ales că persoanele respective trebuie să fie angajate ale Societății Edilitara și chiar dacă sunt persoane care dețin un astfel de certificat, nu toți sunt dispuși să se angajeze cel puțin 8 ore la Societatea Edilitara. Dar suntem în căutare. Avem deja 3 persoane care s-au interesat de activitatea pe care o pot desfășura la Societatea Edilitara. Ne trebuie 4 salvamari pentru a putea acoperi toată perioada de funcționare a bazinului acoperit. Nu-i vom putea da drumul, pentru că nu putem să primim autorizațiile de funcționare necesare. Pe de altă parte, nici eu, nici reprezentanții Edilitara nu ne putem asuma un astfel de risc, ca activitatea de la bazin să se poată desfășura fără ca o persoană autorizată, în speță salvamarul să fie prezent fizic în interiorul bazinului”, a declarat edilul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *