Actualitate

Beneficiarii indemnizației de șomaj nu mai sunt obligați să meargă lunar la AJOFM. Vezi de ce!

Pe perioada stării de urgenţă pe teritoriul României instituite prin Decretul nr. 195/2020, persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj nu au obligaţia să se prezinte lunar la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistrate pentru a primi sprijin în vederea încadrării în muncă (viza lunară).

Această precizare este în conformitate cu prevederile art.XII, alin (1) din OUG nr.32/2020, care modifică şi completează OUG nr.30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2: “pe perioada stării de urgenţă instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, obligaţia prevăzută la art. 41 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică.”

De asemenea,potrivit art. XII, alin (2) din OUG nr. 32/2020: “prin derogare de la prevederile art.61, alin (2) din Legea 76/2002, în cazul neîncadrării în muncă, reînnoirea de către șomerii care nu beneficiază de indemnizație de șomaj, în condițiile prevăzute această lege, a cererii pentru a fi luați în evidență în vederea medierii se face în termen de 30 de zile calendaristice de la data încetării stării de urgență”.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *