O bandă de hoţi de biciclete formată din 4 români a fost prinsă la Pordenone în Italia, iar răufăcătorii au fost arestaţi după ce au reuşit să fure bunuri în valoare de 55.000 de euro.
Pentru prinderea celor 4 hoţi, carabinierii au organizat o întreagă operaţiune de pândă şi filaj, au montat camere de supraveghere în cele mai obişnuite locuri unde aveau loc furturile şi au vizionat sute de imagini. În plus poliţiştii au putut reconstitui modalitatea în care cei 4 români acţionau, relatează presa din Italia.
Unul dintre ei în vârstă de 46 de ani se făcea că se plimbă împreună cu un complice, apoi, după ce identificau bicicleta vizată, îi dădea unui al treilea mebru al bandei un instrument folosit la tăierea lanţurilor cu care erau legate bicicletele. Acesta tăia antifurtul cu ajutorul căruia era securizată bicicleta, apoi înapoia unealta folosită şi începea să pedaleze către garajul în care era ascunsă prada. La sfârşit de săptămână soseau din România alţi doi complici care încărcau bicicletele furate într-o dubă.
Ca să nu meargă la închisoare, românii au semnat un acord de recunoaştere a faptelor cu procurorii, au restituit bicicletele furate şi au dat 10.000 euro proprietarilor păgubiţi.