
Ziua de vineri a adus emoție și împlinire în familia fostului lider sindical din mineritul gorjean, Manu Tomescu. Fiul acestuia, Bogdan, și-a unit destinele cu Lavinia, într-un moment încărcat de semnificație și fericire, atât pentru tinerii însurăței, cât și pentru întreaga familie.
Cununia civilă a avut loc la Primăria Târgu Jiu, unde mirii au fost înconjurați de părinți, rude și numeroși prieteni apropiați. Atmosfera a fost una caldă, plină de emoție, iar cei prezenți au marcat cu bucurie începutul unui nou capitol în viața celor doi tineri.
Seara, petrecerea de cununie s-a mutat într-un restaurant din Târgu Jiu, unde invitații au sărbătorit până târziu, într-un cadru festiv, cu muzică, dans și voie bună.
Pe lângă emoția cununiei, familia Tomescu trăiește o bucurie suplimentară: Lavinia este însărcinată, iar Manu Tomescu urmează să devină bunic pentru a doua oară. Fostul lider sindical are deja un nepot din partea fiicei sale, iar vestea unui nou copil în familie a fost primită cu entuziasm și recunoștință. Pentru Manu Tomescu, momentul reprezintă o dublă împlinire: căsătoria fiului și vestea venirii pe lume a unui nou membru al familiei.




