ActualitateUltima oră

Bustul lui Mihai Eminescu, dezvelit la Târgu Jiu

Autoritățile locale au dezvelit, marți, bustul poetului Mihai Eminescu, în centrul municipiului Târgu Jiu. Creatorul lucrării este artistul Paul Popescu și a fost realizată din donația directorului societății Artego, Viorel David. La eveniment a participat și primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu care spune că astfel, a fost reparată o mare nedreptate artistului Paul Popescu, creatorul bustului.

„Astăzi a fost dezvelit bustul marelui poet național, Mihai Eminescu. În centrul municipiului Târgu Jiu, alături de oameni minunați, am reparat o mare nedreptate ce i s-a făcut artistului Paul Popescu, creatorul acestui bust.

Mulțumesc domnului Viorel David și societății ARTEGO pentru donația generoasă făcută municipiului Târgu Jiu! Este un gest deosebit, acum, la 132 de ani de la trecerea în neființă a marelui poet, un bun prilej de reflecție asupra destinului culturii și educației din municipiul nostru. Ne-am propus să ne transformam într-un adevărat oraș al culturii, o localitate în care educația este prețuită și ajutată să se dezvolte. Avem oportunitatea de a pune în valoare municipiul Târgu Jiu, nu numai prin dezvoltarea infrastructurii, ci și prin sădirea în sufletul unei comunități educate a dragostei pentru cultură”, a transmis Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button