Ultima oră

Cadavrul unei femei, înfășurat într-un sac de dormit, a fost găsit într-un imobil din România

Trupul neînsufleţit al unei femei a fost găsit, marţi după amiază, 24 iunie, într-un imobil din apropiere de centrul Ploieştiului.

Oficialii Poliţiei judeţene Prahova anunţă că, marţi după amiază, un bărbat a sunat la 112 anunţând că, în incinta unei anexe a unei clădiri situate pe strada Carpenului, a descoperit cadavrul unui om.

„La faţa locului s-a deplasat, de urgenţă, o echipă operativă formată din poliţişti din cadrul structurilor de investigaţii criminale, criminalistică şi ordine publică, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Din dispoziţia conducerii Poliţiei Române, la faţa locului se deplasează specialişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale şi Institutului Naţional de Criminalistică. În urma verificărilor efectuate, aspectele sesizate s-au confirmat. Cadavrul a fost identificat în interiorul unei anexe dezafectate”, anunţă Poliţia Prahova.

Surse judiciarea au precizat pentru News.ro că este vorba despre cadavrul unei femei, care a fost găsit înfășurat într-un sac de dormit legat cu sfoară în zona genunchilor. Din sac se vedeau unghiile de la picioare.

Trupul neînsufleţit a fost preluat de către Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei în urma căreia va f stabilită cauza decesului.

Bărbatul care a făcut descoperirea a declarat că mersese în curtea imobilului părăsit pentru a face curăţenie, în condiţiile în care în zonă crescuseră bălării şi era gunoi.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *