Gabriel Căldărușe, președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, a infirmat categoric zvonurile legate de eventuale disponibilizări la Complexul Energetic Oltenia (CEO), în cursul acestui an. „Nu se pune problema de disponibilizări în acest an. Este exclus așa ceva! Nu s-a discutat niciodată despre un astfel de scenariu și nu se poate întâmpla”, a declarat Căldărușe, oferind asigurări ferme angajaților companiei.
Potrivit liderului sindical, forma Bugetului de Venituri și Cheltuieli trimisă spre aprobare către Ministerul Energiei prevede o diminuare a numărului de angajați cu aproximativ 200 de posturi.
„Atenție însă, pentru că aici este vorba de persoanele care urmează să se pensioneze în acest an de la Complexul Energetic Oltenia”, a subliniat Căldărușe, punând accent pe faptul că reducerea nu vizează concedieri, ci doar ieșiri naturale din sistem prin pensionare.