Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj va demara, în această primăvară, o campanie de vaccinare la nivelul efectivelor de animale din județ. În acest sens, va fi realizată o achiziție de vaccinuri de uz veterinar. Bugetul este de 155.000 de lei.
Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj și-a propus să achiziționeze până la finalul lunii martie vaccinurile pentru imunizarea efectivelor de animale. Astfel, campaniile de vaccinare vor fi demarate de luna viitoare, prin intermediul medicilor din Circumscripțiilor sanitar-veterinare de pe raza județului și în special din zonele cu efective ridicate de animale.