Angajații firmei care s-au ocupat de anveloparea blocului C7 de pe strada Muncii din Rovinari nu sunt de pus în ramă. Dimpotrivă, sunt de reclamat la autoritatea locală pentru distrugere. O spune o proprietară care întoarsă din străinătate și-a găsit geamurile spoite și aerul condiționat aproape distrus.
„Am venit acasă cu bucurie că blocul nostru este în programul de reabilitare, anvelopare şi am găsit aceste imagini pe la ferestre ( păcat că nu am pozat şi geamurile înainte de a le curăţa). Sunt aproximativ 10 zile de când am ajuns, dar nu am văzut picior de muncitor prin zonă, iar imaginile arată clar modul în care s-a lucrat. Am uitat să specific că m-a așteptat şi o frumoasă factura la apa de aproximativ 400 de lei”, a spus locatara.
Femeia a explicat că nu a stat de un an acasă și că nu avea cum să consume atât de mult. „Când m-am dus cu poză la contuarul de apă să le arăt că nu este consumul meu, că nu am locuit de un an acasă, doamna de acolo alerga din birou în birou că nu ştia cum să rezolve problema, înainte spunându-mi că dacă așa scrie pe factură sunt bună de plată”, a completat femeia, care spune că această problemă a rezolvat-o dar prima nu.