Se are în vedere menținerea repartizării elevilor în clasele pregătitoare în ordinea alfabetică a numelor celor mici, introdusă anul trecut în premieră ca regulă la nivel național de ministrul Monica Anisie.
Secretarul de stat Sorin Ion a declarat că procedura de tragere la sorți a învățătoarelor, pe fiecare clasă în parte, va putea fi decisă de fiecare școală în parte.
“Dacă ai stabilit învățătorii la clasă și apoi ai tras la sorți copiii din fiecare clasă, este asigurată egalitatea de șanse. Putem să facem și repartizarea elevilor întâi și apoi tragerea la sorți a învățătorilor, dar înseamnă 2 acțiuni aleatorii și nu e cazul” să fie impuse ambele ca obligatorii, la nivel național, a precizat oficialul.
Acesta a mai precizat că și anul acesta înscrierile în clasa pregătitoare 2021 “cu siguranță” vor putea fi făcute și online.
“Va exista posibilitatea de alegere. Părinții să-și ia ca repere termenele din anii precedenți, pentru că nu pot fi mult diferite”, a adăugat Sorin Ion.
În ceea ce privește evaluarea psihosomatică a copiilor pe care părinții vor să-i înscrie la școală, deși nu împlinesc 6 ani la 31 august 2021, oficialul a declarat pentru Edupedu.ro că, “în principiu, ca și anii trecuți, încercăm ca evaluarea să se facă în cât mai multe locuri, în funcție de numărul de consilieri psihopedagogi din Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE)”.