Politică

Care e singura modificare din PNRR legată de CE Oltenia

Deputatul AUR Ionelia Priescu susține că singura modificare adusă PNRR-ului legată de cărbune este că CE Oltenia mai poate produce 710 MW, până în luna august 2026.

Ionelia Priescu l-a contrazis, vineri, într-o conferință de presă pe ministrul Energiei, Bogdan Ivan, care a anunțat că CE Oltenia va funcționa cu 3 grupuri pe lignit până în 2029. Deputatul AUR spune că singura modificare adusă PNRR-ului la Capitolul Energiei este că CE Oltenia mai poate produce 710 MW până în luna august 2026. Ionelia Priescu a precizat că a depus în parlament un proiect de abrogare a Legii decarbonizării care prevede închiderea centralelor pe cărbune.

“Documentul de modificare a PNRR arată că ministrul Ivan a accelerat procesul pentru a asigura că, în această etapă, nu vor fi probleme. Aceasta ,pentru că s-a obținut o derogare, ceea ce permite producerea celor 710 MW până în august, deși, inițial, trebuiau închise în 2025. Aceasta este singura modificare, iar datele se regăsesc în PNRR și pot fi verificate de către instituțiile noastre. Situația viitoare nu este, însă, optimă. Nu ne aflăm nici pe departe la nivelul planificat pentru 2025, deoarece nu aveam acele capacități pe gaze. Am inițiat și ați primit, în urmă cu aproximativ două săptămâni, un proiect AUR, asumat de întreaga echipă AUR, care modifică exact prevederea legislativă care închide Complexul Energetic. Este un proiect de urgență, cu termene realiste, care ține cont de faptul că nu s-au pus în funcțiune acele termocentrale pe gaze și nu s-a realizat suplimentarea producției cu 1.325 MW. În primul rând, proiectul are în vedere prevenirea unei crize sociale la nivelul județului Gorj”, a conchis parlamentarul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *