Politică

Care e singura variantă de premier care ar conveni PSD-PNL. Ce spune fostul ministru Vîlceanu!

Fostul deputat de Gorj, Dan Vîlceanu, fost ministru de Finanțe în Guvernul Cîțu, crede că singura variantă de premier care să convină tuturor partidelor din coaliția de guvernare este Cătălin Predoiu.

Dan Vîlceanu este convins că Ilie Bolojan va pierde funcția de premier. În plus, fostul președinte al PNL Gorj crede că actualul șef al Executivului va fi înlocuit și din funcția de președinte al Partidului Național Liberal. Fostul ministru de Finanțe în Guvernul Cîțu crede că singura variantă de premier care să convină tuturor partidelor din coaliția de guvernare este ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, care ocupă și funcția de vicepremier.

“ În momentul ăsta, singura variantă care să convină tuturor partidelor este vicepremierul Cătălin Predoiu, evident, de departe. Să vină premier Predoiu. Și asta ar fi o variantă agreată și de PSD. Absolut.Mișcarea asta în care ei susțin un alt premier tot de la PNL e clară și din perspectiva lor și din perspectiva PNL că se va termina cu un alt președinte la PNL. Adică, dacă vine Sorin Grindeanu sau cineva din PSD premier, Sorin Grindeanu, că la PSD nu există altă variantă decât președintele partidului, sau cineva din USR, Ilie Bolojan poate să rămână președinte la PNL, iar ei nu-și doresc asta, pentru că e clar că nu vor putea lucra. Nu are relevanță ce vrea USR. Pentru că poate să treacă guvernul și fără voturile USR. USR e, acolo, pentru că a fost dorința președintelui Nicușor Dan.(…)Evident că fiecare vot e important într-o conjunctură economică precum are România, dar ai nevoie de o majoritate cât mai largă în Parlament. Știi cum e, mai pleacă un parlamentar la țară, unul mai lipsește, altul…(…) Partidul, acum, nu știu dacă este pentru Cătălin Predoiu, dar cu siguranță că nu e împotriva lui Cătălin Predoiu, cum nu e împotriva altcuiva. Este convenabil și din punct de vedere al modului în care este organizat, acum, Partidul Național Liberal. Adică, avem patru prim-vicepreședinți: unul dintre ei e Cătălin Predoiu, celălalt e Ciprian Ciucu, care-i primar general, deci nu poate să meargă premier, este Adrian Veștea, de la Brașov, președinte Consiliu Județean, nu se duce premier, și mai este doamna Pauliuc, senator Pauliuc, care vine de la Ilfov, nu, nici nu-i președinte de organizație, nu cred că are, totuși, anvergura să poată să ocupe funcția de premier. Și, atunci, cea mai ușoară variantă este Cătălin Predoiu, care este și prim-vicepreședinte al partidului, este și vicepremier”, a precizat Dan Vîlceanu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *