
Mircea Gherendi afirmă că, la Cariera Roșia, sunt oameni capabili care știu ce au de făcut pentru revitalizarea activității miniere, dacă viața mineritului ar fi prelungită, de anul viitor. Dacă s-ar închide Complexul Energetic Oltenia, de la 1 ianuarie 2026, în Gorj, ar scădea numărul angajaților care, în prezent, este de circa 68 mii, și ar crește numărul pensionarilor și al oamenilor fără locuri de muncă.
“După cum bine știm, situația din județul Gorj nu este deloc una favorabilă. Avem aproximativ 352.000 de locuitori, dintre care doar 68.000 sunt în câmpul muncii, în timp ce peste 70.000 sunt pensionari. Dacă nu lărgim cercul celor care trebuie să fie activi în producție, care trebuie să asigure continuitatea financiară a acestui județ, vă dați seama că nu mai vorbim nici măcar de progres, ci de supraviețuire. Este clar, o parte prea mică dintre noi muncesc. Să știți că situația din cariere este bine cunoscută. Mă refer, în mod special, la cariera Roșia, pe care o cunosc personal. Aici, avem oameni extrem de capabili. Cunosc oameni care știu în detaliu tot ce ține de administrație, utilaje, exploatare minieră, de la directorul unității până la muncitorii din teren. Sunt profesioniști cu foarte multă experiență. Noi știm exact cu ce ne confruntăm și știm ce avem de făcut. Avem nevoie ca îmbunătățirea situației să înceapă de la vârf, adică Ministerul Energiei și factorii politici să ne acorde sprijinul real și constant de care avem nevoie. Dacă vom primi acest sprijin, vă garantez că oamenii din Gorj sunt pregătiți să-și facă treaba”, a precizat Mircea Gherendi.




